Mă tot gândesc de câteva minute cum să încep. Scriu și șterg rânduri, formulez, reformulez, mă gândesc, mă răzgândesc...și se face ora 2 dimineața și nu apuc să termin de așezat idei "pe hârtie"...
De ceva timp, viața mea, puțin câte puțin, capătă accente întunecate, din ce în ce mai ambigue, mai greu de deslușit. Nu prea înțeleg eu ce mi se întâmplă, iar din cauza stării de nepăsare în care m-am cufundat iremediabil, refuz să mai dau din coate ca să ajung să privesc din nou răsăritul soarelui. Oricum...am nevoie de o pauză...mai am de muncit doar o săptămână. Mai am nevoie să ating puține obiective astfel încât să am conștiința împăcată cu rezultatele pe plan profesional. Măcar atât, dacă de mai mult nu sunt în stare. Aşa sunt eu, mai incapabilă..cred că e din naștere sau ceva...
Şi au început să mă deranjeze lucruri pe care, odinioară, le treceam ușor cu vederea, pe care nu le consideram demne de luat în seamă...aici cred că e de la vârstă..
Şi au început să mă deranjeze oameni pe care îi credeam prieteni, la modu' că aş fi făcut multe compromisuri dacă îi puteam ajuta cu ceva, copii ce îmi păreau apropiați, care m-ar fi ajutat...sau cel puțin asta era impresia mea. Ce-i drept, una proastă. Ş-a început să li se curețe machiajul Chanel, iar de sub el să se vadă porțiuni bine definite ale unor fețe monstruoase, parcă desprinse din basmele de adormit sugari. Am fost dezamăgită, m-am consolat, mi-am lins rănile, am ridicat privirea, m-am ridicat în capul oaselor şi am continuat să merg din locul în care mă oprisem. Şi-s curioasă cât or să mă țină nervii până la viitoarea cădere.

Nu ştiai asta, nu-i aşa?

Bill Gates a ţinut un discurs la un liceu despre cele 11 lucruri pe
care elevii nu le-au învăţat şi nu le vor învăţa la şcoală. El a scos
în evidenţă faptul că sentimentul de automulţumire şi învăţăturile
"corecte" din punctul de vedere al politicilor educaţionale au creat o
generaţie de copii care nu au deloc noţiunea de realitate şi despre
felul în care realitatea aceasta i-a destinat eşecului în lumea reală.

Regula nr. 1 : Viaţa nu e dreaptă - obişnuieşte-te cu ideea!

Regula nr. 2 : Lumii prea puţin îi pasă de stima ta de sine. Lumea se
aşteaptă să realizezi ceva ÎNAINTE de a fi mulţumit de tine însuţi.

Regula nr. 3 : Nu vei câştiga 60.000$ pe an de îndată ce părăseşti
băncile şcolii. Nu vei fi vicepreşedintele vreunei companii cu telefon
în maşină decât atunci când vei fi muncit pentru acestea.

Regula nr. 4 : Dacă crezi că profesorul tău e sever, stai să vezi când
o sa ai un şef!

Regula nr. 5 : A lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea
ta. Bunicii tăi aveau o altă denumire pentru asta: o numeau şansă.

Regula nr. 6 : Dacă o dai în bară, nu e vina părinţilor tăi, aşa că nu
te mai smiorcăi în legătură cu greşelile tale, ci învaţă din ele.

Regula nr. 7 : Înainte de a te fi născut, părinţii tăi nu erau atât de
plicticoşi ca acum. Au ajuns aşa din cauză că trebuie să-ţi plătească
cheltuielile, să-ţi spele hainele şi să te asculte pe tine spunându-le
cât de grozav te crezi. Aşa că înainte de a te porni să salvezi jungla
de paraziţii generaţiei părinţilor tău, încearcă să-ţi despaduchezi
propriul dulap.

Regula nr. 8 : Poate că şcoala ta a scăpat de învingători şi învinşi,
însă viaţa NU. În unele şcoli au abolit corigenţele şi elevul poate
încerca de câte ori vrea el să dea răspunsul corect la o întrebare.
Asta nu seamănă, deloc, cu NIMIC din viaţa reală.

Regula nr. 9 : Viaţa nu se împarte în semestre. Nu ai verile libere şi
pe foarte puţini angajatori îi interesează să te ajute să "te
găseşti". Faci asta în timpul liber.

Regula nr. 10 : Ce vezi la televizor NU e viaţa reală. În viaţa reală
oamenii chiar trebuie să mai plece din cafenele şi să meargă la
serviciu.

Regula nr. 11 : Fiţi amabili cu tocilarii. Există şansa ca in viitor să
lucraţi pentru vreunul dintre ei.

by Radio ZU

Multe s-au schimbat cu timpul. Unele doar “in mai prost”,
Chiar şi fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost.
Inainte erau tandre, mai cuminţi, mergeau la şcoală
Acum au ca singur scop, să bage bărbaţii-n boală

In trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar,
Astăzi nu au timp de flori, stau prin mall sau la solar.
Dădeai gata orice fată c-o cutie de bomboane,
Acum unele iţi cer să le pui chiar silicoane.

In trecut ieşeau prin parcuri, la plimbare, dar acu’,
Ele nu mai vor pe bancă, ci pe boxe in Bamboo.
Te rugai intens de vre-una ca s-o plimbi prin parc in noapte
Acum vin şi câte zece, dacă au ai tăi Q7.

In trecut de te plăcea, iţi scria destul de des
Bileţele de amor, nu-ţi lăsa “offline” pe mess.
Nu aveai poze cu ea, o puteai vedea doar “live”.
Acum poţi s-o studiezi şi pe “Facebook” şi “Hi5″

Atunci de-o scoteai la film, aşteptaţi la braţ troleul
Azi stă la telenovele dacă n-o scoţi cu BMW-ul.
Seara, la prima-ntalnire, i-arătai ceru-nstelat
Acum ii arăţi tavanul, că deja ai dus-o-n pat.

Pe-atunci nu ştia ce-i “shopping”, nu işi lua haine din mall
N-avea firme preferate… se ducea la croitor.
Atunci nu aveam mobile, aşteptai in frig o fată.
Acum ii dai SMS :”Am ajuns.Cobori odată?!?”

Ce frumos era-n trecut, când vorbeam de viitor
La un suc la o terasă, nu direct in dormitor.
Ne doream c-acele vremuri să nu treacă niciodată,
Unde sunt?, unde s-au dus?… fetele de altădată.

* Dacă eram o lună, aş fi fost… iulie.
* Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost… sâmbătă.
* Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost… amurg.
* Dacă eram un animal marin, aş fi fost… delfin.
* Dacă eram o directie, aş fi fost… în sus.
* Dacă eram o virtute, aş fi fost… toleranta.
* Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost… Cleopatra
* Dacă eram o planetă, aş fi fost… Venus.
* Dacă eram un lichid, aş fi fost… cafea.
* Dacă eram o piatra, aş fi fost… smarald.
* Dacă eram o paşare, aş fi fost… bufniţă.
* Dacă eram o planta, aş fi fost… trandafir.
* Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost… temperată.
* Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost… un pian.
* Dacă eram o emotie, aş fi fost…nerăbdarea .
* Dacă eram un sunet, aş fi fost… re.
* Dacă eram un element, aş fi fost… apa.
* Dacă eram un cantec, aş fi fost… „Allegria”.
* Dacă eram un film, aş fi fost… “A walk to remember”.
* Dacă eram un serial, aş fi fost… Tânăr şi nelinştit.
* Dacă eram o carte, aş fi fost…un roman de dragoste.
* Dacă eram un personaj de fictiune, aş fi fost… Bella Swan.
* Dacă eram un fel de mancare, aş fi fost… Broccoli cu smântână.
* Dacă eram un oraş, aş fi fost…New York.
* Dacă eram un gust, aş fi fost…dulce-amarui.
* Dacă eram o aroma, aş fi fost… caramel.
* Dacă eram o culoare, aş fi fost.. roz.
* Dacă eram un material, aş fi fost… catifea.
* Dacă eram un cuvant, aş fi fost… „iubeşte!”.
* Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost… buze.
* Dacă eram o expresie a fetei, aş fi fost… mulţumire.
* Dacă eram o materie de scoala, aş fi fost… sport.
* Dacă era un personaj de desene animate, aş fi fost… Minnie.
* Dacă eram o forma, aş fi fost… inima.
* Dacă eram un numar aş fi fost…9.
* Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost… un avion mic şi luxos.
* Dacă eram o haina, aş fi fost… pullover pufos.
# Ziua cea mai frumoasă: în care te-am întâlnit…
# Cel mai mare obstacol: neîncrederea.
# Cea mai mare greşeala: minciuna.
# Rădăcina tuturor relelor: invidia.
# Distracţia cea mai plăcută: orice, alături de prieteni.
# Cea mai mare înfrângere: să nu poţi râde când ai fost înfrânt.
# Cel mai bun profesor: Carmen )
# Prima necesitate: o cafea tare .
# Ceea ce te face cel mai fericit: iubirea
# Cel mai mare mister: viitorul
# Cel mai rău sentiment: neputinţa
# Cel mai bun cadou: cel dat din toată inima
# Lucrul cel mai de valoare: să fii fericit oricând
# Calea cea mai rapidă: linia dreapta…sau scurtătura )
# Sentimentul cel mai plăcut: căldura sufletească şi apropierea
# O protecţie efectivă: prezervativul
# Cel mai bun remediu: optimismul
# Forţa cea mai puternică: legea atracţiei
# Persoanele cele mai necesare: noi înşine
# Lucrul cel mai plăcut dintre toate: amintirea frumoasă

Când te-am pierdut pe tine am simţit că îmi scapă printre degete ceva deosebit, că toate visele mele se năruie şi eu nu pot să fac nimic pentru a schimba situaţia. Alergam după tine pentru că fugeai cu inima mea şi simţeam că încă te mai pot ajunge şi opri.
Eram la marginea prăpastiei ființei mele, când te-am ajuns, dar tu nu vroiai să vii înapoi. Te-ai smucit din brațele mele, m-ai îmbrâncit ca şi cum nu aş fi existat în viața ta și ai plecat definitiv fără a privi măcar înapoi. Nu mai puteam să te urmăresc de data asta. Eram lipită parcă de locul acela neputându-mă mişca în niciun fel.
Te-am iubit, nu te mai iubesc, dar până a te şterge definitiv din mintea mea știu că mai am multe lacrimi de plâns. Nu te urăsc, dragul meu, urăsc doar amintirile cu tine, de care mă împiedic zi de zi. Sper că voi reuşi odată să merg drept în viața mea fără a te întâlni la fiecare pas.
De mâine am să umplu golul pe care l-ai lăsat cu iubirea care îţi era destinată şi pe care ai aruncat-o ca pe o povară.
Nu te îngrijora, am să reușesc !
Şi jur că va veni ziua în care ai să mă cauți, dar n-am să vreau să te găsesc.

Vreau un...

Vreau un băiat care să nu-mi aducă un buchet de trandafiri de ziua mea ...ci să-mi rupă o floare de pe stradă într-o zi oarecare şi să mi-o pună după ureche...un băiat... care să mă gâdile...să mă ciupească... vreau un băiat cu care să pot să merg în parc doar pentru a sări pe saltele, care să alerge cu mine prin ploaie fără să`i fie teamă că`și murdărește adidaşii de firmă, care să mă țină de mână, să mă ciufulească, să mă tragă de păr, să mă muşte.. Vreau un băiat al cărui zâmbet să mă topească... care să mă strângă tare în braţe... care să se uite în ochii mei fără a-mi spune nimic... iar eu să înţeleg totul, care să aibă inițiativă, să mă conducă atunci când am nevoie... Vreau un băiat care să`mi dea mesaj chiar în timp ce suntem unul lângă celălalt, care să mă oprească în mijlocul trecerii de pietoni doar că să mă sărute, cineva care nu mă judecă după aparenţe... Vreau un băiat pupăcios şi haios, care să vrea să mergem pe o stradă a oraşului al cărei capăt nu știm unde e...cineva care nu se teme să se rătăcească, un băiat care să mă ducă la gară şi să se urce cu mine într`un tren la întâmplare... Vreau un băiat care îşi doreşte să mă cunoască, care își dă seama cât de complicată, ce fenomen anormal sunt... Vreau un băiat care să mă recucerească în fiecare zi, care să asculte o melodie şi să se gândească la mine, care apreciază un curcubeu, care se bucură când e soare, un băiat căruia îi place mirosul primăverii, care vede dincolo de aparențe ... Vreau un băiat care să se chinuie să`mi facă nişte clătite indiferent de cât fum ar ieși din bucătărie... Vreau un băiat care să mă ţină în braţe noaptea şi să se trezească cu o jumătate de oră măi devreme doar că să mă vadă dormind, care să mă trezească cu un sărut, care îmi zice atunci când greșesc şi mă ajută să repar ce am stricat... Vreau un băiat care să nu`mi zică "te iubesc" din primă lună doar că să mă bage în pat, un băiat care știe cum să mă ia atunci când sunt supărată, un băiat care să mă facă să râd, care înțelege că mă supăr din orice, dar care ştie să mă împace... Vreau un băiat care să îmi pregătească un ceai fierbinte atunci când sunt răcită, care să mă sărute fără să`i fie teamă că se molipsește, care să ţină minte la ce ora sunt programată la salon şi care să nu se enerveze când vin acasă târziu ... Vreau un băiat care înţelege că prietenii sunt importanți pentru mine, că uneori simt nevoia să ies cu fetele în mall sau cu gasca la un suc, cineva care dă libertate atat cât să nu mă simt sufocată şi care e gelos cât să simt că ţine la mine .... Vreau un băiat care să înţeleagă atunci când nu am chef să ies din casă, care să vină la mine să`mi ţină companie când e urat afară, care să înțeleagă că mă tem de tunete şi fulgere si totuşi să nu râdă de mine, ci să mă apere ...Vreau un băiat care să spună bancuri cu blonde, iar la sfârşit să zică: „iubito, tu nu ești ca toate blondele, tu ești o excepție”, un băiat care să mă lase să învăț pentru cele mai importante examene din viaţa mea, un băiat care sa aibă răbdare să probez 4 perechi de jeanşi, chiar dacă nu o să cumpăr niciuna, un băiat care să spele vasele dacă eu am pregătit masa, unul care să poată să doarmă fără să fie deranjat de lumina de la laptop, ca să pot să lucrez și noaptea, unul care să meargă cu mine în festuri doar ca să aplaude la sfârșitul spectacolului în care am jucat şi care să nu aibă nicio problemă cu faptul că sunt actriță...Vreau un băiat care să se lase şi să se apuce de fumat la fel de des ca mine, care să împartă o ciocolată în jumătate, dar să îmi dea mie jumătatea mai mare, unul care să se ducă la non-top la 2 noaptea, când mi se face poftă de fistic, care să mănânce înghețată în timp ce ne uitam la filme horror... Vreau un băiat la care să ţin atat de mult încât să nu`mi pese ce mașină conduce sau cu ce tramvai mă duce acasă, pentru care să fiu în stare de orice, dar să nu îmi ceară nimic, care să știe că îl iubesc fară să îi zic în fiecare zi... Vreau un băiat care să iubească animalele, care să se trezească la 6 să plimbe câinele atunci când eu sunt prea obosită, care să mă ducă vara la ștrand și să se scufunde cu mine, cineva care să mă sărute sub apă, să mă șteargă cu prosopul... Vreau un băiat care să nu se uite după altele pe stradă când e cu mine de mână, care să știe când să renunțe la meciul de football pentru mine, care să mă ducă pe stadion la meciul Stelei, deși e dinamovist, care să se bucure de bucuria mea ... Vreau un băiat care să se înţeleagă bine cu prietenii mei, care să nu se laude cu ceea ce are, ci să se facă plăcut de ceilalţi prin ceea ce este, un băiat care imi facă cadouri cu valoare sentimentala şi nu de sute de lei, un băiat al meu.. .. Vreau un băiat care să mă alinte, un băiat care să meargă cu mine pe vârful unui munte doar pentru a vedea apusul, care vara la mare să se înghesuie într`un pat de o singură persoană doar că să poată fi cât măi aproape de mine... Vreau un băiat căruia să îi placă să călătorească, să fie de acord să vină cu mine în cele mai trăznite locuri, care să meargă cu cortul fără să facă mofturi...cer prea mult?!

Recunosc

Nu sunt cea mai bună persoană pe care ați întâlnit-o până acum. Asta e incontestabil. Astăzi am fost flatată de afirmația unei colege de trupă: băi, tu ești idolul meu în viață. Aș vrea să fiu și eu ca tine, să pot să zic ce am de zis, să pun sare pe răni și să mă amuze suferința victimei...dar eu nu pot, asta e...da' când mă fac mare, vreau să fiu o RC."

Îmi bat joc de oameni cu un talent deosebit. Dacă mă cunoşti sau ai ocazia, n-o face, nu sta în faţa mea, nu intra în relaţii prea strânse cu mine, şi te avertizez cu toată delicateţea mea de femeie frumoasă. Sunt educată prost (nu în sensul pur teoretic) sunt educată greşit de viata, de oamenii prin care am evoluat, sunt invaţată că tu esti un nimic, iar eu sunt totul şi-ţi voi arăta asta în fiecare zi în care te voi ţine lângă mine sub pretextul că te iubesc!

Nu mă asculta fiindcă nu ştiu şi-ţi fiu prietenă, ştiu, în schimb, să mă folosesc de tine, de ce ai mai bun, iar ce ai mai rău să-mi pun pe răni şi să mă otravesc. Nu am sânge, am venin, şi e roşu şi are gust dulce, iar tu ai să mă iubeşti din prima clipă când atingi corpul prin care curge seva asta distructivă. Îmi va fi milă de tine numai cât să plăteşti pentru ce-au făcut toţi dinaintea ta…

Şi vreau să fiu iubită…aşa cum n-ai iubit pe nimeni, fiindcă astfel şi numai aşa mă poţi iubi. Îţi voi intra adânc în minte şi în trup ca o boală letală pe care o amplifici cu propria-ţi gândire nepotrivită. Voi ramane acolo, o zi, un an sau chiar o viata întreagă, însă atât cât mă vei avea, îţi voi măcina toate visele. Depinde doar de tine cât rezişti…

A mai trecut o zi....şi-or să mai treacă două...trei...

De ceva vreme am observat că timpul meu, nu garantez că şi al altora, trece mult prea repede. Exemplu: cu câteva zile înainte mai era o lună până la teza la latină...acum, nu știu de ce, dar mai sunt doar 13 zile. Cum e posibil aşa ceva...Cred ca cineva se joacă de-a regizorul cu viaţa mea şi creează elipse în timp. Şi știi ce?...nu îmi convine!
Ş-acum să vă povestesc ce-am făcut azi...M-am trezit foarte devreme, am plecat de acasă foarte târziu şi în ciuda faptului că aveam doar 5 ore, nici la alea nu am rezistat psihic...concluzie: de la ultima am plecat! Şi m-am urcat într-un autobuz cu o babă nebună...ş-am coborât în parc. Aveam nevoie de aer, de cântec de păsări şi țipete de copii mici şi retardați. A mers! M-am așezat pe o băncuță, am scos din rucsac o carte şi o țigară. Reușisem să mă desprind de Bucureştiul ăsta monoton şi intrasem în altă lume...când...aud super-scârțâitul unei biciclete şi îi văd cadrul printre firele de păr care formau o perdea gălbuie în faţa mea, că am şi eu principiile mele şi unul dintre ele cere intimitate! Era un fel de băiat...care m-a întrebat zâmbind (mai avea puțin şi-l părăsea maxilarul): "Ai cumva o țigară în plus? Scuze că te deranjez.." Bun. Eu nu cred că poți să ai vreodată o țigară în plus... şi în al II-lea rând...cumva...deja mă deranjase..aşa că am scos pachetul şi i-am dat una...dar nervii mei au cedat când s-a uitat la mine ca ultimul prost şi m-a întrebat dacă nu am şi brichetă..După ce am scotocit şi după aia, m-am "reintrodus" în lumea mea şi am citit fericită până a sunat tata să mă întrebe unde sunt că vrea să vină la mine în vizită. Am plecat spre casă şi în timp ce schimbam impresii şi criticam incompetenți, tata a zis-o p-aia dură: "Auzi...dar tu cam cât mai ai de gând să pierzi timpul prin România?" Şi m-a pus pe gânduri...şi îmi e frică să nu mă lovească vreo idee, să mă dezechilibrez şi să cad de pe ele...

Întâi mai

Vâlvă mare, agitaţie în mai toate agenţiile de turism şi discuţii interminabile..şiiii...ce să vezi, toate cu aceeaşi tema: 1 mai. "Tu ce faci de 1 mai?", "Pleci la mare de 1 mai?" sau "Frate, vrei să vii cu noi la un grătar de 1 mai?"
Şi mai toate răspunsurile sunt afirmative, toată lumea îşi găseşte un grup cu care să se distreze, deci e bine. Până la mine. Numai eu am filmare de 1 mai. Numai eu, eu şi colegii mei de suferință o să schimbăm costume şi locații şi o să ne certăm din diverse şi stupide motive, în loc să stăm şi noi să fumăm o țigară şi să bem ceva, liniștiți, pe malul mării...
Voi ce faceți de întâi mai?

Agonie şi extaz

Da...deşi le ignorasem, ele există...şi acum ma refer la condiţiile meteorologice!!! Nici măcar ele nu mai sunt de partea mea...ah!!
Ideea e că nu am jucat tenis din cauza vremii, dar partea bună e că o să jucăm în Bucureşti, unde nu ne cunoaşte toată populaţia.
Pe de altă parte, voi dedica acest post unei persoane, foarte dragi mie, pe care, atunci când mi-o va scoate Dumnezeu în cale, o voi da cu capul de primul perete din câmpul vizual. De ce?! În niciun caz de nebună. Nu contest nici că sunt sărită de pe fix, dar acum am dreptate.
Ş-acum să vă descriu puţin această fiinţă adorabilă, ca să vă lămuresc. Este genul ăla de copilă proastă, batută în cap cu parul de pe vremea când numara o bilă împreună cu frate-său. Deja începeţi să v-o imaginaţi, nu? Cam la un metru şi-o flegmă, cu picioare strâmbe, îmbracate de vreo doi ani cu aceeaşi jeansi negri, care au devenit gri, cu un complex teribil de inferioritate din cauza lipsei acute a sânilor, pe care încearcă să îl ascundă din răsputeri purtând sutiene cu trei straturi de burete şi cu un nivel al IQ-ului mult sub media acceptată de UE.
Şi fata asta, perfecţiunea întruchipată, mai suferă şi cu inima. La propriu. Şi pe vremea când eram noi colege, ea suferea de sindromul: "îţi vreau iubitul", gen: mă cuplam cu un tip, la o săptamână după, aflam într-un mod al dracului de ciudat că ea e îndrăgostită lulea de cine, de prietenul meu, evident!! Şi mă desparţeam eu de tip, de plictiseală sau mai ştiu eu ce şi urma perioada în care ea ştergea coridoarele cu limba uitându-se după el: DEGEABA!
Ş-acum, după opt ani crânceni în care am fost nevoită să îi sufar figura de vacă prostă, a început să mă bârfească, fără să ştie că eu sunt omniprezentă şi să mă şi copieze, în ciuda faptului că nu ma suportă (o face doar pentru că îi sunt superioară). Muhahahaha!!!
Gata, nu mai vreau să vorbesc despre ea, m-am calmat, nu mi-a trecut, dar pentru moment am tensiunea în parametrii normali, nu ca alţii!!!
Vă doresc o săptamână mai uşoară decât a mea şi o seară frumoasă!

Înapoi

S-a dus ziua mea de "recuperare" în afara oraşului. Am revenit printre autobuze, claxoane şi ţigani care vând ţigări fără timbre. Partea bună constă în faptul că am reuşit să mi-l scot din minte preţ de câteva ore, iar cea rea e că fundația zidului pe care am început să îl construiesc va fi distrusă duminică. Nu îmi mai doresc decât să câștig, să îi nărui visul de a-mi demonstra că sunt mai mică şi că asta îi oferă posibilitatea să mă învingă pe terenul meu.
Sunt mai fericită şi mai diabolică ceas după ceas, zi după zi. Încep să mă vindec! Şi o să reuşesc, mai ales că mâine, după repetiții, plec la mama şi seara mergem cu toţii la grătar.
Nu-mi rămâne decât să vă rog să îmi țineți pumnii strânși la meci.
Vă doresc un week-end minunat, plin de iubire!!

Plec

Sesizez că mai toate lucrurile au o parte bună şi una rea: depinde doar pe care vrei să o iei in considerare. Să luam, ca exemplu concludent, ziua de azi: grevă. Ok. partea bună - nu văd fețe de profesori şi dorm, iar cea rea - timpul nu îmi e ocupat cu ceva anume, deci mă gândesc mai mult la el.
Ş-am hotărât, ca să nu înnebunesc, să plec din oraş, să îmi vizitez mama, seara să mă întorc şi să ies cu rolele. Aşa că plec, mă scot cu forţa din atmosfera asta şi ma transfer într-una calmă, care-mi aminteşte de zilele copilăriei, când nu mă interesa un anumit el, când "chiţăiam" cu ale mele colege la vederea unui cuplu îmbrăţişat pe-o bancă.
Nu-mi doresc decât să reușesc să îl evit, să nu fie primul pe care îl văd când cobor din mașină. Până sâmbătă îl uit sau încerc măcar...

Ambiguu...

Astăzi am avut opt cursuri interminabile, de fapt au fost doar șapte, că de la ultimul am plecat pentru că am cedat psihic. Toată ziua am oscilat între oboseală, fericire şi agitație. Devine greu şi pentru mine... mă simt ca o creatură din mitologia grecească, doar că eu nu am bust de om şi picioare de cal, ci trup de femeie şi suflet de copil...şi mă uit în oglindă întrebându-mă dacă ce văd e adevărat şi încercând să îmi explic procesul prin care sufletul mi-a ajuns în corp, dar nu reușesc.
Ş-apoi încep să caut defecte, poate-poate îmi dau seama de ce nu mă vrea. Mă-ntorc fără răspuns, mă aşez în faţa laptop-ului şi mă pierd privindu-mi wallpaper-ul, adică pe el. Pătrund uşor în lumea mea şi îl găsesc acolo, așteptându-mă, cu ochii mari, zâmbetul ștrengar şi trupul de pe care alunecă uşor cearceaful. Ş-atunci ne împreunăm trupurile şi ne pierdem mințile...şi e magic..şi mă trezesc brusc în scaunul meu de birou, îmbrăcata cu halatul de baie şi şoseţelele pufoase, toate în schimbul pielii lui care mă acoperea complet, dar era mai mult de atât, îmi acoperea şi inima, care e acum goală..
Mai iau o gură din cafeaua care se răcise şi îmi îndrept privirea spre documentele pe care trebuie să le redactez, dar mintea îmi e încă prinsă de el.

Vis

În afara faptului că la ora patru dimineața eu abia urcam scările patului, iar la șapte trebuia să le cobor, pe lângă ideea că eu încă nu mi-am revenit după săptămâna nedormită de la festival, nici alea trei orele, 180 de minute, nu mai mult, nu pot să le dorm liniștită. De ce?! Pentru că el are grijă de asta... nu că m-ar suna să ma întrebe ce fac sau să îmi trimită un mesaj..nu! exclus! Pur şi simplu..apare după o fracțiune de secundă, de fiecare dată când închid ochii. Numai că în vis nu e el din cotidian, e un el special, creat cumva, involuntar, de mintea mea haiducă. E un el perfect, care spune cele mai drăguțe lucruri posibile şi care nu comentează când îi spun că mai am nevoie de încă 69 de săruturi ca să dorm bine. Şi începe să mă sărute, iar când ajunge la 22, îmi sună nenorocirea aia de ceas, care mă răpește din sublim şi mă trântește cu fundul de pământ reamintindu-mi că trebuie să mai supraviețuiesc o zi până ce-l voi avea din nou, dar cu ce rost? oricum o să dispară la ivirea zorilor, dar o să apară la apus şi asta e un fel de doză pentru dependenți, un fel de Bengay pentru văr-meu după un meci de football.
Şi asta mă ține în viață. Momentan.

Aventură...sau iubire...pentru el şi pentru mine

Şi stau pe scaunul meu din piele şi mă simt ca pe scaunul din dreapta lui..şi nu pot să îmi scot din minte spusele: "Copil, nu vreau să te vad vreodată supărată, mai ales din cauza mea. Nu vreau să te fac să suferi!", dar dacă eu sufăr acum, asta înseamnă că lui nu i-a ieșit schema, nu!?
Îmi arde pielea şi îi simt mâinile ținându-mi fața în timp ce buzele ucideau săruturi pline de pasiune, iar gâtul meu încă mai păstrează urmele gurii lui; ș-apoi pauza cu: "tu pupi foarte frumos, când nu te grăbești"...
Ardeam de dorință, probabil mai mult eu decât el, pentru că am senzația că eu eram singura care credea că seara aia o să se termine cu o partidă de sex în mașină...sau poate nu!
Ca orice minune, a durat puțin ş-apoi m-a dus acasă şi a plecat imediat după ce i-am trântit portiera, pentru ca știa că nu o să pot să intru în bloc dacă el stătea acolo.
Au urmat cele mai fericite două zile din viaţa mea şi urma ca în a treia să vină la spectacolul în care jucam eu, să mă vadă şi să aplaude la final, doar că nu a mai apărut. Deloc.
Fericirea mea fusese îngenunchiată şi decapitată, fără a avea dreptul la replică. Se sfârșea exact aşa cum începuse, furtunos. Poate prea repede..sau nu.
Şi acum, cum să merg eu acum să joc tenis cu el, când eu intru în transă doar privindu-i avatarul. Ideea e că aş putea să stau pe teren, încercând să țin racheta în mână, dar să fiu o legumă. Nu. Eu nu sunt aşa. Dacă am putut să îl bat după un antrenament de patru ore, o să pot să îl înving şi a doua oară. O să îl bat de o să sune apa în el, să îi scot toate fumurile din cap şi din plămâni, pentru că terenul e al meu, nu al lui. A lui e doar iubirea mea. În afară de asta, nu poate să ia nimic de la mine.
Gata!! Sâmbăta asta o să joc un meci cu el. Şi o să fiu rea. Foarte rea. De ce?! Pentru ca pot.

Plouă...pic.pic.

În timp ce mă pregăteam să devin un bloc de gheaţă aşteptând autobuzul, am închis umbrela şi am lăsat picăturile de ploaie să îmi atingă pielea, atât de uscată până atunci. Nu cred ipoteza care susține că ploile de acum sunt acide, dar eram perfect conștientă că fiecare moleculă de apă ce îmi atingea corpul îmi ardea pielea şi simultan, o parte a sufletului. Nu știu dacă e doar o pasă proastă prin care trec, dar simt nevoia de el, de sufletul lângă care să îl încălzesc pe al meu atunci când am mai mare nevoie. Vreau să fie acolo, gândindu-se la mine și răspunzând cu un "da" sincer când i-aş propune să mergem să bem un ceai cald sau să ne plimbăm cu rolele. De când am habar pe ce lume trăiesc, am mai trecut prin momente de genul ăsta, dar acum nu mai e la fel. Acum e critic. Mă gândesc serios să merg la un psiholog.
Poate e ceva în neregulă cu mine. Trebuie să fie ceva la mijloc. Nu pot să îmi explic..de ce atrag numai masculi pe care personalitatea mea îi respinge total? De ce sunt ei atrași de mine? Ce văd ei, iar bărbatul pe care îi iubesc eu nu observă?
El de ce nu aude cum strigă vocea mea interioară? De ce nu vede că sunt pe marginea prăpastiei? E surd, orb...sau ambele?
Azi, deși stația de autobuz de la Foișor era foarte aproape, am preferat să merg pe jos până la Universitate. Nu aş fi avut niciun motiv să fac asta, doar că aveam nevoie să merg, să îmi consum energia, să îmi secătuiesc puterile, doar ca să fiu prea obosită să mă mai gândesc la el. Vroiam să necesit doar somn, nu iubire. Şi am eșuat..lamentabil.
Acum stau şi tot sămăluiesc...ce să fac? să mă apuc să traduc proiectele sau să continui să mă gândesc la el gândindu-se, probabil, la o alta?

Cum?

Şi n-aş vrea să pară un clişeu, dar de ceva timp mă tot gândesc ce o să fac eu cu viaţa mea, cum o să reușesc să trec peste tot şi peste toate.. şi mă tot gândesc la ideea că trebuie să te hotărăşti şi să te răzgândeşti de o mie şi una de ori până să iei decizia aia, aia ce pare vitală, care te face să urci sau să cobori, să supravieţuieşti sau nu, care alege culoarea cu care o să îţi fie ştampilat viitorul: roşu sau verde. Până la urmă...cine sunt eu pentru lume? dar lumea pentru mine? Şi cum o să pot eu, folosindu-mă doar de puterile mele, să mă detaşez de acest tot şi cum o să răzbesc?!..dacă o să răzbesc...
Dar cel mai mult mă tem că nu o să ajung aşa cum mă visam când eram micuţă...şi asta ma îngrozeşte teribil.
Voi, voi de unde aţi plecat..şi cum vi s-a părut drumul pe care l-aţi parcurs până acum...unul occidental sau unul românesc...şi cum aţi trecut peste probleme?
Scrieţi-mi, vă rog, că tare-s curioasă...

De.. prezentare..

Pentru că am observat că mai toate blogurile încep cu un post de prezentare, am zis să nu fac excepție de la regulă și să mă prezint...cumva.
Sunt un om, o fată, un copil..depinde din ce punct de vedere mă privești...sunt o fiinţă blondă care simte nevoia de afirmare..de undeva.. din umbră.
Dacă aș spune ce vârstă am, aș răpi farmecul posturilor mele, așa că am să las fiecare cititor să își imagineze o altfel de "eu".
Ca fiecare dintre noi, am și eu pasiuni: iubesc tenisul de câmp și teatrul, două lucruri foarte diferite, dar complementare...într-un fel aparte. Îmi plac limbile străine, în special germana și engleza, argument care motivează prezența mea în acea instituție de învățământ.
Cum nimeni nu e singur pe lume, am și eu familie, chit că nu e familia ideală.. și aici fac trimitere la ideea că am fost despărțită de ai mei pe rând.. mai întâi de tata, apoi de mama, deși părinții mei nu sunt și nu au fost vreodată divorțați, dar nu cred că e cazul să insist asupra acestui detaliu. Am și prieteni, nu prea mulți, dar de încredere, iar aspectul acesta mă face să mă simt mai sigură, cumva mai puternică. Şi asta ajută, în unele cazuri, mai mult decât ți-ai fi putut vreodată imagina.
Cam asta sunt eu, în linii mari.. pentru că nu aş vrea să vă induc, involuntar, o anumită imagine a mea, acesta fiind lucrul pe care îl va face fiecare în funcție de opinia personală.

Aveţi grijă de voi:)