Când te-am pierdut pe tine am simţit că îmi scapă printre degete ceva deosebit, că toate visele mele se năruie şi eu nu pot să fac nimic pentru a schimba situaţia. Alergam după tine pentru că fugeai cu inima mea şi simţeam că încă te mai pot ajunge şi opri.
Eram la marginea prăpastiei ființei mele, când te-am ajuns, dar tu nu vroiai să vii înapoi. Te-ai smucit din brațele mele, m-ai îmbrâncit ca şi cum nu aş fi existat în viața ta și ai plecat definitiv fără a privi măcar înapoi. Nu mai puteam să te urmăresc de data asta. Eram lipită parcă de locul acela neputându-mă mişca în niciun fel.
Te-am iubit, nu te mai iubesc, dar până a te şterge definitiv din mintea mea știu că mai am multe lacrimi de plâns. Nu te urăsc, dragul meu, urăsc doar amintirile cu tine, de care mă împiedic zi de zi. Sper că voi reuşi odată să merg drept în viața mea fără a te întâlni la fiecare pas.
De mâine am să umplu golul pe care l-ai lăsat cu iubirea care îţi era destinată şi pe care ai aruncat-o ca pe o povară.
Nu te îngrijora, am să reușesc !
Şi jur că va veni ziua în care ai să mă cauți, dar n-am să vreau să te găsesc.