Agonie şi extaz

Da...deşi le ignorasem, ele există...şi acum ma refer la condiţiile meteorologice!!! Nici măcar ele nu mai sunt de partea mea...ah!!
Ideea e că nu am jucat tenis din cauza vremii, dar partea bună e că o să jucăm în Bucureşti, unde nu ne cunoaşte toată populaţia.
Pe de altă parte, voi dedica acest post unei persoane, foarte dragi mie, pe care, atunci când mi-o va scoate Dumnezeu în cale, o voi da cu capul de primul perete din câmpul vizual. De ce?! În niciun caz de nebună. Nu contest nici că sunt sărită de pe fix, dar acum am dreptate.
Ş-acum să vă descriu puţin această fiinţă adorabilă, ca să vă lămuresc. Este genul ăla de copilă proastă, batută în cap cu parul de pe vremea când numara o bilă împreună cu frate-său. Deja începeţi să v-o imaginaţi, nu? Cam la un metru şi-o flegmă, cu picioare strâmbe, îmbracate de vreo doi ani cu aceeaşi jeansi negri, care au devenit gri, cu un complex teribil de inferioritate din cauza lipsei acute a sânilor, pe care încearcă să îl ascundă din răsputeri purtând sutiene cu trei straturi de burete şi cu un nivel al IQ-ului mult sub media acceptată de UE.
Şi fata asta, perfecţiunea întruchipată, mai suferă şi cu inima. La propriu. Şi pe vremea când eram noi colege, ea suferea de sindromul: "îţi vreau iubitul", gen: mă cuplam cu un tip, la o săptamână după, aflam într-un mod al dracului de ciudat că ea e îndrăgostită lulea de cine, de prietenul meu, evident!! Şi mă desparţeam eu de tip, de plictiseală sau mai ştiu eu ce şi urma perioada în care ea ştergea coridoarele cu limba uitându-se după el: DEGEABA!
Ş-acum, după opt ani crânceni în care am fost nevoită să îi sufar figura de vacă prostă, a început să mă bârfească, fără să ştie că eu sunt omniprezentă şi să mă şi copieze, în ciuda faptului că nu ma suportă (o face doar pentru că îi sunt superioară). Muhahahaha!!!
Gata, nu mai vreau să vorbesc despre ea, m-am calmat, nu mi-a trecut, dar pentru moment am tensiunea în parametrii normali, nu ca alţii!!!
Vă doresc o săptamână mai uşoară decât a mea şi o seară frumoasă!