Vis

În afara faptului că la ora patru dimineața eu abia urcam scările patului, iar la șapte trebuia să le cobor, pe lângă ideea că eu încă nu mi-am revenit după săptămâna nedormită de la festival, nici alea trei orele, 180 de minute, nu mai mult, nu pot să le dorm liniștită. De ce?! Pentru că el are grijă de asta... nu că m-ar suna să ma întrebe ce fac sau să îmi trimită un mesaj..nu! exclus! Pur şi simplu..apare după o fracțiune de secundă, de fiecare dată când închid ochii. Numai că în vis nu e el din cotidian, e un el special, creat cumva, involuntar, de mintea mea haiducă. E un el perfect, care spune cele mai drăguțe lucruri posibile şi care nu comentează când îi spun că mai am nevoie de încă 69 de săruturi ca să dorm bine. Şi începe să mă sărute, iar când ajunge la 22, îmi sună nenorocirea aia de ceas, care mă răpește din sublim şi mă trântește cu fundul de pământ reamintindu-mi că trebuie să mai supraviețuiesc o zi până ce-l voi avea din nou, dar cu ce rost? oricum o să dispară la ivirea zorilor, dar o să apară la apus şi asta e un fel de doză pentru dependenți, un fel de Bengay pentru văr-meu după un meci de football.
Şi asta mă ține în viață. Momentan.