Şi stau pe scaunul meu din piele şi mă simt ca pe scaunul din dreapta lui..şi nu pot să îmi scot din minte spusele: "Copil, nu vreau să te vad vreodată supărată, mai ales din cauza mea. Nu vreau să te fac să suferi!", dar dacă eu sufăr acum, asta înseamnă că lui nu i-a ieșit schema, nu!?
Îmi arde pielea şi îi simt mâinile ținându-mi fața în timp ce buzele ucideau săruturi pline de pasiune, iar gâtul meu încă mai păstrează urmele gurii lui; ș-apoi pauza cu: "tu pupi foarte frumos, când nu te grăbești"...
Ardeam de dorință, probabil mai mult eu decât el, pentru că am senzația că eu eram singura care credea că seara aia o să se termine cu o partidă de sex în mașină...sau poate nu!
Ca orice minune, a durat puțin ş-apoi m-a dus acasă şi a plecat imediat după ce i-am trântit portiera, pentru ca știa că nu o să pot să intru în bloc dacă el stătea acolo.
Au urmat cele mai fericite două zile din viaţa mea şi urma ca în a treia să vină la spectacolul în care jucam eu, să mă vadă şi să aplaude la final, doar că nu a mai apărut. Deloc.
Fericirea mea fusese îngenunchiată şi decapitată, fără a avea dreptul la replică. Se sfârșea exact aşa cum începuse, furtunos. Poate prea repede..sau nu.
Şi acum, cum să merg eu acum să joc tenis cu el, când eu intru în transă doar privindu-i avatarul. Ideea e că aş putea să stau pe teren, încercând să țin racheta în mână, dar să fiu o legumă. Nu. Eu nu sunt aşa. Dacă am putut să îl bat după un antrenament de patru ore, o să pot să îl înving şi a doua oară. O să îl bat de o să sune apa în el, să îi scot toate fumurile din cap şi din plămâni, pentru că terenul e al meu, nu al lui. A lui e doar iubirea mea. În afară de asta, nu poate să ia nimic de la mine.
Gata!! Sâmbăta asta o să joc un meci cu el. Şi o să fiu rea. Foarte rea. De ce?! Pentru ca pot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu